Victor Banța - PNL

Victor Banța și-a făcut doctoratul cu Ion Pârgaru, deputatul de Dâmbovița care a trecut prin PSD, PC, UNPR și PNL și care în timpul mandatului dintre 2012 și 2016 a supravegheat minim 14 doctorate la Valahia.

Câteva foarte interesante: director adjunct ORNISS, director de la Ministerul Educației, un domn care apare doar în agenda unei conferințe SRI, un sirian foarte pasionat de servicii secrete și un director de la una dintre companiile municipale catastrofale și foarte cinstite ale doamnei Firea.

Din 2020 Banța a fost numit de Orban, Secretar General Adjunct la Ministerul Dezvoltării. Sunt cel puțin 5 minuni în viața profesională a domnului Banță.

1. 2007- 2008 este perioada Maglavid din cariera dânsului când a fost vizitat de duhul academic. Face studii postuniversitare la o universitate la Tg. Jiu, la Institutul Național de Administrație la București, masterat la Petrol - Gaze în Științe Economice (nu e banc) la Ploiești, studii postuniversitare de franceză la Institutul Francez din București, este administrator al Consiliului de Administrație de la Rovinari, Reprezentantul Acționarului la Complexul Energetic Turceni, Cadru Universitar la facultatea unde face studii postuniversitare, Inginer Senior la Romtelecom și Consilier principal la Ministerul Comunicaților și apoi prefect de Gorj.

2. În 2011 domnul Banța în timp ce are o slujbă extrem de solicitantă, Inspector Guvernamental la Secretariatul General al guvernului pentru două județe Brașov și Gorj face și Academia de Informații la București, studiază din greu la Târgoviște pentru doctoratul pe care îl va termina într-un timp record și studiază la un curs de Project Manager la București

3. La data de 21.03 2008 domnul Banță este inginer senior la Romtelecom, apoi devine consilier și funcționar public la minister și după exact 9 zile prefect de Gorj că uite așa te lovește minunea.

4. La data de 19.01.2020 domnul Banță este Responsabil de Investiții la Conpet SA Ploiești, apoi devine Inspector clasa I la primăria Motru și hăt peste 11 zile Secretar General Adjunct la Ministerul Dezvoltării

5. Din 2018 este cadru universitar la un fel de Oxford al României pe bani pentru politicieni, la Facultatea de Asistență Medicală Generală deși domnul Banța nu are nimic, dar nimic în CV care să aibă vreo legătură cu Medicina.

Dacă nu ați făcut doctorat la Valahia nu puteți avea acces la minuni de felul ăsta. Trăiască șăfu' ORNISS-ului! Și PNL-ul că dă în noi cu meritocrație la greu.

#nutotei #haisictirpnl

Vizualizează CV-ul
Sursă articol