Nu tot ei

PSD

Tudoriţa-Rodica Boboc

Staț! Stingeț lumina! Dă uikend, doamna deputat Tudorițaaaaa Boboc, făcătoarea de minuni! CV-ul dumneaei începe la 29 de ani, până atunci a fost șomeră, că așa era în timpul lui Ceaușescu. Pentru un an este tehnician la Ocolul Silvic Odobești. Apoi devine brusc profesoară de cultură civică la Școala Nr. 3 Focșani. Este prima minune.

La 32 de ani este profesoară la Focșani și studentă în primul an, la Sibiu, căci probabil a descoperit tunelul ăla energetic de sub Carpați, că altfel nu se explică. La 35 de ani devine referent bancar. Cum munca la bancă e un mizilic, termină și facultatea la Sibiu la 37 de ani, lucru care îi permite să devină administrator de patrimoniu ȘEF (sic) la școala gimnazială din Focșani, unde lucrează din greu timp de 17 ani, până să devină deputată. Din 2004 este și consilieră la întreprinderea lui Oprișan (Primăria Focșani și Consiliu Județean Vrancea). Din 2016 este deputată.

De când devine consilieră PSD se umple de geniu. Se specializează în managementul instituților publice, în resurse umane, instituții europene și politici comunitare, devine formator, face probabil în engleză "design manufactoring” la faimosul colegiul tehnic auto din Focșani, management educațional, se certifică ca tehnician în transporturi interne și internaționale, în controlul calității, în psihopedagogie, în formare profesională, devine profesor de educație rutieră și, apoteotic, se certifică ca susținătoare a Patrulei de reciclare.

Crede, cum e normal de la o profesoară de civică și absolventă de drept, de 14 ani consilier sau parlamentar, că forma de guvernare a României este Partidul Social Democrat. O spune cu încredere la TV. Dacă vine PSD-ul la guvernare sigur e prim-ministru. Multicalificată e, neconflictuală e, prietenă cu mama lui Oprișan e, nimic nu-i mai trebe. Am râs cu lacrimi la declarațiile ei politice. Irlanda e țară nordică, băi fraierilor, e la nord de Focșani! Tudorițaaaaa președinteeee!

Trăim într-un banc.

#nutotei #psdemafie #nuvăoprișațipeeldevot