Marius Petrescu

Pentru mine CV-ul ăsta este cel mai îngrozitor de până acum.Adrian Năstase, Țuțuianu, Dăncilă, copilul doamnei Dăncilă, Ecaterina Andronescu, fostul Director Adjunct de la ORNISS (documente secrete), fata acestuia și o gașcă de deputați PSD-iști de la Buzău (Ciolacu) sunt legați de universitatea Valahia.

Și Norica Niculai, actualul viceguvernator al Băncii Naționale, domnul Badea, Poteraș și multe alte nume celebre din politică despre care voi scrie au numele legate de Valahia.

În 2009 universitatea a fost investigată pentru diplome false. Coordonatorul tezei de doctorat a Noricăi Niculai atunci era un domn pe nume Marius Petrescu. Din 2002 acesta este Directorul ORNISS și din 2004 secretar de stat cu rang de ministru plenipotențiar la guvernul României unde este și acum. Din 2012 câștigă prin “concurs” locul de Director la Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Valahia Târgoviște.

Soția domnului Petrescu este și ea înalt funcționar public, secretar general la o agenție națională. Împreună primesc pe an, numai din banul public, peste 420.000 de lei, adică peste 35.000 de lei pe lună sau 30 de pensii ale mamei. Domnul are deja o pensie specială de aproape 100.000 pe an. În timp ce avea funcții extrem de importante în guvern (a lucrat toată viața la stat) domnul Petrescu a absolvit cursurile a ȘAPTE facultăți, două Academii, are trei doctorate (două honoris causa la Chișinău și la Sofia) și un master. A scris 49, da 49 de cărți și 92 de articole ștințifice. Am citit un articol despre gestionarea crizei este îngrozitor de slab, nu cred că am citit vreodată ceva mai prost scris.

Povestea omului care a reușit timp de aproape 20 de ani să rămână într-o poziție care depinde de primul-ministru este fascinantă sau înspăimântătoare. Poate fi citită mai jos. Interesant este că indiferent de partid, toți liderii noștri politici, incluzând USRPLUS sunt absolut pe burtă în legătură cu toate dezvăluirile astea. Oare de ce?


PSD și PNL, partidul unic. Povestea lui Marius Petrescu, șeful acreditării secretelor în România, omul care a făcut două academii, șapte universități și a scris 49 de cărți!

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) este instituția vitală care “organizează evidenţa listelor şi a informaţiilor secrete de stat” și decide cine are acces la ele în România. Practic, niciun om cu funcție de mare răspundere nu poate accede în poziția sa fără ca ORNISS să-i dea acceptul. În fruntea ORNISS este un personaj care și-a alcătuit o biografie academică și de specialități unică, practic imposibilă pentru un creier și o viață de om!

Îl mai țineți minte pe domnul Barangă Laurențiu? Domnul care a fost șomer până la 42 de ani, cu liceul terminat la 32 de ani, care a ajuns așa, din senin, director adjunct la ORNISS (informații secrete) și director de departament și conferențiar universitar la Universitatea Valahia, filiala Alexandria? Care tocmai a devenit mare șef la Oficiul contra spălării banilor, în plină meritocrație liberală?

Andreea Barangă, fiica domnului director, are și ea un doctorat, tot la “Valahia”, și era și ea angajată, la momentul doctoratului, într-o sinecură la minister.

Și ea a studiat la Academia de Poliție și la Institutul Diplomatic, că așa e cu coincidențele astea. 

La Valahia a fost profesor și Adrian Năstase, predă și domnul Țuțuianu, iar doamna Ecaterina Andronescu este Doctor Honoris Causa. Vasilica Dăncilă și copilul dumneaei au făcut și ei masterate la prestigioasa universitate.

Ei, ghiciți cine e directorul consiliului doctoral la Valahia Târgoviște? 

Este domnul Marius Petrescu, secretar de stat – directorul general ORNISS, până acum câteva zile șeful domnului Barangă. Viața lui este poveste.

În câțiva ani de comunism s-a plimbat în trei întreprinderi și două ministere!

Termină Facultatea de Mecanică în 1980. Este, pentru un an, inginer de pompe la Aversa și apoi ajunge la un departament foarte interesant pentru Securitate, la Aparataje București.

Apoi, într-o epocă unde mutarea dintr-un job în altul era aproape imposibilă, și, de regulă, o formă de pedeapsă, Marius Petrescu se plimbă printr-o sumedenie de întreprinderi și ministere comuniste și funcții.

De la Aversa, lucrează la Ministerul Industriei Electrotehnice, ca inginer, și face două cursuri postuniversitare care, în general, erau făcute de oameni cu legături extrem de puternice cu Securitatea.

La 31 de ani, din nou, ca orice om fără legături cu Securitatea, brusc este numit director comercial la Precizia, deși nu a avut nicio funcție de conducere vreodată.

Stă acolo un an și, imediat după revoluție, este, firesc, șeful Oficiului de informare documentară la Ministerul Economiei Naționale.

Să recapitulăm. Un inginer mecanic în timpul lui Ceaușescu, în 8 ani ajunge de la “service” de pompe la director comercial, după ce trece prin trei întreprinderi și două ministere.

După ce, în 90, e uns la Ministerul Economiei, între 1991 și 1994 are două slujbe – redactor-șef și director general la Centrul de Informare. Se atestează în 1993 și pe informatică, și pe franceză, și pe engleză. De aici se rupe filmul rău.

Expert în arme chimice fără experiență

Din 1993, inginerul cu cursuri de conducere în timpul comunismului face o universitate de management și, în același timp, un doctorat la ASE, căci poate. Termină facultatea în 1996, iar doctoratul, în 1998.

Din 1994 devine expert al guvernului pe arme chimice, deși are zero experiență în domeniu! Evident că genele lui Da Vinci sunt și pe la noi. 

În 1997, în perioada lui Constantinescu și Ciuvică, devine președinte secretar de stat la Agenția Națională de Control al Exporturilor Strategice.

Între 2000 și 2002 este și consilier al lui Geoană la Ministerul de Externe și director executiv la Autoritatea Națională de Securitate, într-un sincron aproape perfect cu cariera domnului Gabriel Oprea.

Din 1999 omul care are funcții extrem de importante în stat la București, face încă o facultate (a treia!), dreptul, la Timișoara, un master în Republica Moldova, se atestează în SUA ca investigator, la București – ca examinator științific, își ia și două certificări în arme chimice, deși el este expert cu mai mult de 5 ani înainte, două atestate în domeniul informatic, unul în protecția datelor, două în limba engleză, dintre care unul la Chișinău, și unul în formare.

A făcut Academia SRI

În plus, face și Academia Națională de Informații din cadrul SRI. Nu e tot – în 1999 devine și Doctor Honoris Causa și profesor emerit la Chișinău, devine profesor universitar de Macro și Microeconomie, cercetător științific de gradul I în management economic în Timișoara și membru corespondent al Academiei Central Europene de Știință și Artă undeva în lume.

Director general la ORNISS din 2002, momentul înființării

„Am propria experiență, limitată și chinuitoare, în administrația publică. În guvernul tehnocrat, când am fost secretar de stat la Ministerul Muncii, nu aveam timp nici să mor.

Munceam minimum 60 de ore pe săptămână și mă chinuiam să public un râs de articol la Dilema”.

Domnul Petrescu era secretar de stat, avea două slujbe cel puțin la fel de importante.

Einstein-al-României, Petrescu devine din 2002 director general și secretar de stat la ORNISS (informații secrete), de unde nu mai pleacă.

Imediat, în 2003, își mai trage un titlu de Doctor Honoris Causa la Academia Balcanică din Sofia.

Din 2004 este, desigur, și ministru plenipotențiar și primește titlul de Cavaler al Ordinului Național pentru Merit.

Setea lui de cunoaștere însă este neostoită. În 2007, omul cu trei facultăți, un masterat și trei doctorate, ministru plenipotențiar cu o slujbă extrem de importantă, face și cursurile Universității Naționale de Apărare și ale Academiei de Poliție și devine, firesc, conducător de doctorat.

Deține Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni

În 2008 devine membru al Asociației Internaționale de Poliție și în 2009 mai face două specializări, una de manager de proiect și una de formator. În 2010 devine membru al Academiei Europene de Management, iar în 2011 – al Societății Academice de Management din România. În 2012 câștigă, prin “concurs”, locul de director la Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Valahia Târgoviște.

În 2014 devine și înalt funcționar public și mai primește și Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni, că doar trăim într-un banc tâmpit. 

Din 2015 este și membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România.

A scris în timpul liber 49 de cărți și a publicat 92 de articole științifice

Să facem un rezumat de parcurs. În aproape 20 de ani în care stânga și dreapta s-au succedat la putere, cu numele PSD, PD-L, PNL, avem un șef sublim peste datele secrete. Acesta are 15 atestate profesionale de la arme chimice, informatică până la management de proiect, care este calificat și ca înalt funcționar public și care a făcut cursurile a două academii și șapte universități, cu specializare în SRI, poliție, management, drept, inginerie mecanică, economie și drepturile omului.

Conform legii, șeful ORNISS este numit de premier, dar cu avizul Consiliului Suprem de Apărare al Țării! Vorbim despre un director general care dă raportul chiar la CSAT. Vreme de 18 ani, un asemenea om a păzit o parte a secretelor țării.

Coșmarul unui singur partid care-și plimbă oamenii peste tot

Soția domnului Petrescu este și ea înalt funcționar public, secretar general la o agenție națională. Împreună primesc pe an, numai din banul public, peste 420.000 de lei, adică peste 35.000 de lei pe lună. Are deja o pensie specială de aproape 100.000 pe an.

Mai există un doctor Barangă Laurențiu Paul, și el legat de Valahia Târgoviște – în comisia lui de doctorat a fost și domnul Badea Leonard, care i-a fost și șef la ASF, că doar e plină lumea de coincidențe. 

Leonard Badea a fost senator PSD, fost șef la ASF pe vreo 18.000 de euro pe lună din banul public și acum viceguvernator al BNR și mare profesor la Valahia.

Coordonatorul lui de doctorat a fost Badea Dumitru, fostul director de la Romagrimex, cei care se ocupau de exporturile de produse agricole în timpul lui Ceaușescu, desigur și el un nesecurist. Dar despre el într-un alt articol.

În ultima lună mi se pare că sunt într-un coșmar. Există practic un singur partid, unul care, desigur, nu are nicio legătură cu fosta Securitate și care își plimbă oamenii peste tot.

https://www.libertatea.ro/opinii/psd-si-pnl-partidul-unic-povestea-lui-marius-petrescu-seful-acreditarii-secretelor-in-romania-omul-care-a-facut-doua-academii-sapte-universitati-si-a-scris-49-de-carti-3116706?fbclid=IwAR0MmbrKq74uGSYER-jSC1QoqyTed1VZrHf7O1aObo1Km8NSdhq2sZ2WZx8

Vizualizează CV-ul
Sursă articol