Ilie Toma - PSD

Domnul Ilie Toma, la 19 ani, se angajează ca metrolog la combinatul de la Hunedoara. La 24 de ani, se apucă de facultatea de inginerie, pe care o termină în 1998. Totuși, el este angajat inginer la combinat cu an mai devreme, în 1997, că doar a intrat în PSD și călătoria în timp este un mic mizilic pentru oameni ca el.

La fel ca numeroși alți noi PSD-iști, geniul fierbe în el, așa că imediat ce termină prima facultate se mai apucă de alte două, în același timp. Un masterat de doi ani la Hunedoara și studii de 4 ani la celebra facultate de științe economice de la Petroșani. Imediat este promovat adjunct de Șef de Serviciu la combinatul siderurgic.

În 2006, este lovit iară de muza academică și se duce la o catastrofă de universitate pe bani, la Vasile Goldiș, la Arad și face un alt masterat. Este ceva la masteratele alea de Goldiș, căci sunt cel puțin 8 actuali deputați care s-au masterat acolo în aceeași perioadă. Cariera lui bubuie și devine inginer șef și director executiv la ecologizare, deși omul are zero studii pe domeniu.

În 2012 este, pentru vreo 8 zile, lucrător șef de serviciu public la Aninoasa, lucru care îi permite să devină Directorul Executiv la Casa de Pensii Hunedoara, că doar e în PSD, unde logica, bunul simț și meritocrația l-au făcut pe Andrușcă ministru și pe Ciolacu șef de partid. Din 2016, este deputat și dă dovadă de un tupeu înfiorător și un pupincurism demn de o poză în dex. Vorbește mult și îngrozitor de prost. Firesc, soția domnului Toma este șefă de serviciu la Primăria Hunedoara, că așa e norocul la oamenii ăștia de ne conduc.

În 2011, la facultatea din Hunedoara, unde deputatul nostru și-a făcut și un master, exista un doctorand cu același nume, care ar fi trebuit să fi devenit doctor în același an. Cum Emilia Sercan a generat o epidemie de uitat doctoratele din CV-urile politicienilor noștri, ar fi foarte interesant de verificat. Nu de alta, dar s-au încasat foarte mulți bani cu sporurile de doctorat în funcțiile publice.

#nutotei

Vizualizează CV-ul
Sursă articol