Georgiana Drăghici

Lăsați dreacu’ prostiile cu proștii care ne conduc, cu faptul că e în Firea PSD-ului să fie plin de penali, securici și slujitori ai sfântului turnător Dan Voiculescu, care datorează 60 de milioane statului, avem aici diamantul competenței mondiale să moară Budeanca de ciudă.

În anul de grație 2000, începem să fim luminați de geniul actualei soții a domnului Drăghici, preacinstitul vistiernic al PSD-ului, despre care găsiți câte ceva în postarea precedentă. Ziarul Observator argeșean (sic) se umple pentru următorii ani de diplome și premii naționale și internaționale, că așa zice la CV-ul doamnei Drăghici, care nu este mitomană. Între 2001 și 2003, deci de la 20 de ani, doamna Drăghici face în același timp două facultăți la zi, una la Pitești și una la București, și se specializează în jurnalism și administrație publică, în timp ce mai lucrează și la două slujbe, ca redactor, ambele în Pitești. În 2004, la 23 de anișori, doamna devine redactor la Wall Street-ul României, Ziarul Orizont Economic, în timp ce face și un master tot la Pitești și este consilier parlamentar la București și preparator la Facultatea de Jurnalism din Pitești.

În 2007 își face un doctorat la Universitate în Pitești, unde și predă de pe poziția de asistent universitar, face un master la Ovidiu Șincai, fabrica aia de diplome PSD-iste păstorită de Adrian Severin, este consilieră 8 ore pe zi la Parlament în București, lucrează în trei proiecte europene și, ca orice tânâra de 26 de ani, ne și reprezintă în Comitetul Regional pentru Evaluare Strategică și Corelare a Regiunii Sud Muntenia, scrie o carte despre Mass Media și Corupție de 156 de pagini și un articol științific în engleză despre relațiile dintre partidele politice din Argeș și presă.

Desigur, este o coincidență faptul că domnul Drăghici, lider PSD, pe atunci un piteștean respectabil căsătorit și cu doi copii, îi este coleg la masteratul PSD-ist.

În perioada celor patru ani în care domnișoara, pe atunci Popescu, își face celebrul doctorat la Pitești, masteratul la București, predă la facultate la Pitești și are o slujbă de 8 ore de consilier parlamentar, Mărioara Curie a Argeșului, minunea de la Pitești, mai lucrează și în trei proiecte Europene de lungă durată, publică două cărți și 18 articole științifice, plus participă la 22 de alte seminarii și colocvii organizate peste tot prin țară la care prezintă alte articole. Asta la 29 de ani.

În 2011, apar zvonuri că ar avea o relație de ceva timp cu un bărbat puternic, căsătorit și cu doi copii. În 2012 deja se afișează public cu Drăghici, iar în 2013 face nunta la care participă o mulțime de viitori pușcăriași, anchetați de DNA și, bineînțeles, doamna Firea.

Cariera viitoarei doamne Drăghici explodează și mai rău. Din asistentă devine rapid lector și apoi, în nici un an, conferențiar universitar și prodecan la Facultatea de Psihologie și Științe Sociale din Pitești la 32 de ani. Este “aleasă” și liderul județean al tinerilor din PSD, tot în 2013, căci a publicat deja 7 cărți. Cum soțul este în Parlament și consilierul lui Ponta, nevasta prodecan la Pitești este și asistenta soției domnului Ponta la Bruxelles și mai este și expertă prin proiecte europene prin țară, că ubicuuitatea e o treabă pe care Dumnezeu, politicienii noștri și rudele/iubitele/iubiții lor o împart nediscriminatoriu.

În 2017, este acuzată de DNA pentru: mărturie mincinoasă; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; instigare la mărturie mincinoasă; instigare la favorizarea făptuitorului. Lucru care o face perfectă pentru a preda și la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza în București. În 2019 primește o sentință de 3 ani cu suspendare

Sting eu lumina.

#statcapturat #nutotei

Vizualizează CV-ul
Sursă articol