Nu tot ei

PSD

Gabriel-Beniamin Leș

CV-ul fostului ministru al apărării naționale Gabriel-Beniamin Leș ar fi trebuit să pută rău. Cum la ORNISS aveam un megaimpostor și Dragnea era tartorele României, numirea sa a fost în logica tipică PSD-ului, dacă nu e impostor nu are ce să caute să fie ministru pentru că nu e șantajabil.

La 16 ani, omul are deja afacerea lui, unde este asociat unic. Faptul că este minor nu pare să fie o problemă, căci domnul Leș va beneficia de o mulțime de minuni în carieră. Imediat ce termină liceul, se angajează la o altă firmă care îi poartă numele pe poziția de designer. După trei ani, se apucă de o facultate secretă la Timișoara, deși el stă în Satu Mare. Din 2000, devine deja consilier PSD și, desigur, asta îi va schimba viața dramatic.

În anul 2000, cu doi ani ÎNAINTE de a termina facultatea, domnul Leș devine ditamai Directorul Economic la firma de familie. Este consilier la PSD, patron de altă firmă și student la Timișoara. Ambele firme au mers pe datorii, și în perioada trecută în CV de domnul Leș, și acum. Din 2004, renunță la cariera magnifică în privat și se dedică sălbatic statului. Devine viceprimar și face și un masterat la Vasile Goldiș, nenorocirea aia de facultate care a apărut în toate scandalurile posibile cu diplome false.

Ei, și aici e ceva straniu tare. Din 2004, imediat după ce termină masteratul, omul se apucă, din poziția de viceprimar și patron de firmă, să scrie la greu carte după carte pe subiectul Merceologie. Pânâ în 2008, omul publică 6 cărți de negăsit, la o editură care pare a fi controlată tot de familia Leș. În general, publicații de genul acesta apar la doctorii impostori. Cum plagiatul doctoratelor a devenit o problemă foarte mare, e foarte posibil ca domnul Leș să se fi vindecat de doctorat, așa cum au mai făcut-o destui despre care am scris.

În 2007, așa, din senin, patronul, viceprimar la Satu Mare, mare scriitor și masterand, se apucă de un curs la București la Ministerul de Interne. În 2009, cel mai probabil anterior obținerii calificării de înalt funcționar public la București, devine subprefect. În 2010, în CV apare, iarăși, foarte ciudat, că ar fi fost angajat de o primărie de comună, consultant pe fonduri europene, deși are experiență ioc. Ziariștii de la Cotidianul au descoperit că angajarea a fost făcută, în fapt, abia pe 6 noiembrie 2012. Și mai straniu, aproape imediat, pe 21 februarie 2013, a fost detașat în funcția de director executiv la APIA Satu Mare, într-o mișcare la limita legii. Cum a ajuns domnul Leș, cu experiență zero în agricultură, să decidă cum se vor distrubui sute de milioane în ajutoate pentru agricultură, e o minune pe care numai Liviu Dragnea și mafioții PSD de la Satu Mare probabil că o pot explica. Tineți minte cursul ăla făcut total aiurea în 2007. El se dovedește a fi salvarea și justificarea domnului Leș, care în 2015 este adus secretar de stat la ministerul condus de, cică, un tehnocrat, Mihnea Motoc. Aici m-a apucat un pic cu inima, căci începe să aibă ceva logică tăcerea asta înfiorătoare despre impostura politicienilor noștri și din partea PLUS și USR.

Din 2016, omul este senator, face rapid cursul ăla nenorocit al lui Oprea pe “Securitate si bună guvernare” și apoi devine, logic, ministrul al Apărării Naționale. Omul nici măcar nu a făcut armata și a mințit cu un tupeu tipic de ministru PSD despre asta. Desigur, nevasta lucrează tot la stat, consilieră la Consiliul Județean.

#haisictirPSD #nutotei